Pe Adrian Paunescu, bunicul meu il injura printre dinti. Pentru articolele din "Flacara", pentru poeziile de omagiu, pentru toata nebunia tineretului comunist... Da, cenaclurile erau o pepiniera, erau minunate, insuflau avant si patriotism. Si ce era mai rau, dadeau putere. Puterea de a rezista, speranta in ceva mai bun pentru ziua de maine, in conditiile in care odata iesit de pe stadion la 5 dimineata, nu puteai sa te duci acasa. Trebuia sa te asezi frumos la coada la lapte, unt, oua... Mai tarziu, pentru mandatele de senator (!!!), pentru reaparitia pe sticla de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Pe el si pe Petre Mihai Bacanu, care ani si ani de zile a slavit-o pe Țața Leana in Romania Libera, ca sa devina pe ultima suta de metri inaintea "revolutiei" "dizidentul" PMB iar mai apoi... "fondatorul presei libere din Romania". Haida-de!
Adrain Paunescu insa lasa in urma o Opera si poate ca lucrul acesta merita sa stergem cu buretele toate celelalte.
Bunica mea, urmarind stirile, a venit in seara asta sa ne dea vestea. Si era afectata. :(
Ce pot sa mai zic... Am doar unul din cele 50 de volume de poezii. Nu, nu ma dau cult, il am pe... "ala negru". :)
L-am cumparat prin anii '90, ca necredincios ce ma aflu. Am vrut sa vad, sa descopar si cealalta latura, cea a poetului, tocmai pentru ca bunicul meu era atat de vehement... Si am plans la Rugaciunea pentru parinti. Am plans, gandindu-ma tocmai la bunicii care erau pe atunci atat de aproape de linia de sosire! Nu poti sa scrii asa ceva si sa fii un om rau, nu?
Ceva nu se leaga...
Dumnezeu sa-l ierte!
:|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu