"Regele Lear" cu Mariana Mihut, Valeria Seciu s.a.
Regia: Andrei Serban.
Locatia: Teatrul Bulandra.
Din start, o actrita de calibrul d-nei Mariana Mihut vinde piesa. Renumele teatrului si al regizorului, la fel. Am avut insa indoieli asupra viziunii regizorale - "o femeie in rolul regelui Lear?" - insa nefiind vorba despre orice femeie, am acceptat cu entuziasm propunerea prietenilor de a vedea despre ce e vorba.
Eh, si acum se complica un pic treaba.
Mi-e rusine de ce as putea scrie aici si din respect pentru Doamnele susnumite o sa incerc sa o fac intr-o forma cat mai decenta...
Si cu decenta maxima voi incepe prin a spune ca, din acelasi respect pentru Domniile lor, nu am plecat la pauza si am si aplaudat la sfarsit.
Evident, bataia de joc la care am asistat timp de 3 ore se datoreaza regizorului, dar ca actor cu experienta de zeci si zeci de ani, eu unul / una ;) nu as fi acceptat sa joc intr-o asemenea "viziune".
De ce spun "unul / una" si mai fac si cu ochiul? Pentru ca piesa in sine, una frumoasa daca accepti faptul ca mortii mai vorbesc o jumatate de ora dupa ce inghit otrava sau sunt spintecati cu sabia (deh, asta e taticu' Shakes), s-a vrut a fi realizata cu o distributie integral feminina.
Buun, sa zicem ca ideea poate fi interesanta. La fel de interesant ar arata si "Cinci femei de tranzitie" cu Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Florin Calinescu, Mircea Diaconu si Tudor Chirila. Serios vorbesc.
INSA, daca i-ai imbraca pe baietii astia in fuste si i-ai da cu ruj (nu pe Chirila, ca el se da singur :), interesantul s-ar transforma in (cel putin) hilar. De aceea fac cu ochiul; inca din primele momente ale reprezentatiei, senzatia a fost una de spectacol gay.
Poate ca e si vina mea, fiindca nu prea gust ceea ce se cheama "teatrul modern". Formele alternative de exprimare (urlete, goliciune, scalambaieli) nu-mi spun nimic. Iar de excitat nici nu poate fi vorba. N-ai cum sa te exciti cand gagica goala din fata ta poarta niste chiloti murdari si joaca rolul nebunului care traieste printre gunoaie. Da, e misto ca se cocoata pe schelele care tin reflectoarele si ramane atarnata in maini, afisand astfel niste sani care stau la locul lor, da' macar sa nu fi avut chilotii aia pe ea... Slava Domnului, pe D-na Mihut n-a dezbracat-o musiu Serban (insa la un moment dat credeam ca se va intampla si asta!).
"Un experiment" am inteles ca a fost concluzia nush' carui critic de la gazeta care a evaluat acest spectacol. Eu, care la randul meu, impreuna cu alti teatrologi de renume am fost si am vazut spectacolul, pot spune acum ca, daca gasiti astfel de evaluari, sa fugiti ca dracu' de tamaie. Probabil ca respectul (sau banu' primit) l-au facut pe criticul respectiv sa-si reprime sentimentele. Oricum, cine isi mai cumpara gazeta astazi??? De aceea vin si scriu aici, poate o citi careva care intentioneaza sa se duca sa vada acest "Regele Lear".
Fratilor, daca v-ati luat deja bilete pentru reprezentatia viitoare, mergeti la teatru si vindeti-le, ca e coada de nestiutori acolo. Sau faceti-le cadou prietenilor.
Dar sa revin.
Senzatia de gay nu a fost singurul sentiment incercat... Nenea Shakespeare sustinea ca Regele Lear renunta la coroana in favoarea fiicelor, insa isi aroga dreptul de a fi insotit pe peste tot de o suita de 100 de oameni. Evident, nu ma astept ca suita lui sa fie formata si pe scena din 100 de lancieri! Dar nici sa vad cateva fete imbracate ca gangsterii din filmele cu Alain Delon (pantaloni negri + bretele, camasa alba, ochelari de soare si palarii trase peste ochelari), inarmate cand cu ciomege si scandand pe imnul galeriei Steaua(!!!!), cand cu pistoale, facand pe mafiotii(!!!!), nu ma asteptam sa vad. Aici senzatia de gay s-a transformat intr-una de "golaneala". (Doamne, ce termen a putut scoate Mazare! Parca-i si vad fata, si sa innebunesc de nu era potrivit in rolul lui Edmund! Cu tot cu uniforma aia a lui - ar fi facut pereche cu unul dintre sotii fiicelor mostenitoare care purta la un moment dat o manta care aducea a cele purtate de ofiterii SS. Daaa, moaca lui Mazare lipsea! Cu el, totul ar fi fost perfect. :))
Iar cand conspiratia finala se tese printr-o serie de convorbiri la mobil, deja e prea tarziu sa te mai intrebi "What the fuck?!" (Oricum, daca rezisti pana aici, inseamna ca n-ai plecat la pauza, deci esti un om rabdator, nu te impresioneaza urletele si te-ai hotarat deja ca orice ar fi, stai pana la final. Prin urmare nimic nu te mai impresioneaza, probabil ca te joci deja la mobil sau asculti radio in casti...)
A, ca veni vorba despre mobile:
In timpul monologului final, singurul moment in care era cat pe ce sa fiu cu adevarat "prins" de jocul Reginei Lear, a inceput sa sune telefonul unei pensionare dichisite aflata in primul rand de vis-a-vis. Dar ce zic eu, "telefon"! Avea madam un intreg datacenter cu ea (arata a iPhone sau HTC2). De la o varsta te descruci mai greu cu tehnica, mai ales ca pentru a duce la bun sfarsit diversele operatii trebuie sa-ti schimbi ochelarii "de distanta" cu cei "de aproape". Evident, si cu ochelarii si potriviti si fara, cucoana noastra oricum nu stia sa-si puna obectul pe silent. Asa ca a sunat telefonul cateva secunde bune, pana d-na profesoara a reusit sa raspunda. S-a dus dracu' si ultima farama de magie...
Ce sa va mai zic... A, da, decorul s-a dorit a fi unul spectaculos (si intradevar, la un moment dat, un zid de vreo 3 metri inaltime care inchide scena este daramat si se face bucati - impresionant), dar mie mi s-a parut a fi precar si extraordinar de periculos. Iar cand actori venerabili - care nu mai sunt la prima tinerete si pe care ti-ai mai dori sa-i mai vezi jucand - sunt pusi sa urce si sa coboare in mod repetat niste planuri atat de inclinate incat daca se aseaza pe cur, aluneca fara sa se poata opri pana jos... Nu ai cum sa nu stai cu sufletul la gura, asteptand ca din moment in moment dezastrul sa se produca!
Una peste alta, piesa este jalnica si de evitat. Imi pare rau ca am dat banii. De fapt nu i-am dat inca. Poate doar daca Lavinia ma va duce la inca doua piese - si acelea BUNE - vom mai sta de vorba despre aceasta chestiune... :)) :P
Cu respect si enorma parere de rau pentru Numele pomenite mai sus,
Mircea Dunka.
