JMJ

Fratilor, am fost la Jenica, la concert.

Din pacate, incepe deja sa fi trecut prea mult timp de atunci si imi dau seama ca nu mai functionez in parametrii... Am inceput sa uit. Hehe, si n-a trecut decat o luna!!! Ce mai tin minte de luna trecuta, este ca mi-a placut, ca mai vreau, ca Jenica arata innebunitor pentru varsta lui (vedeti filmuletul de la youtube ->). A intrat in sala chiar pe langa noi, a dat mana cu cei din imediata apropiere, s-a strecurat printre cei aflati in primele randuri si a urcat pe scena. Rareori lucrul asta se intampla, de fapt nu cred ca am mai avut vreodata senzatia ca cel pe care am venit sa il vad/ascult imi este un prieten atat de apropiat. In paranteza, imi cer scuze pentru calitatea filmuletului. N-am apucat sa reglez aparatul, faceam de fapt teste de focus cand m-am trezit ca intra nenea in sala... N-am mai oprit si MARELE noroc a fost ca intrarea in sala cu tot cu prima melodie au tinut FIX 9:59. Adica exact atat cat DSC-H50-ul filmeaza continuu. :)

Ideea de a proiecta pe ecranul imens din fundalul scenei imagini captate live din concert a fost interesanta. JMJ purta o camera cu el, prinsa in dreptul urechii pe o bentita elastica; claviaturile aveau si ele camere montate la capat; pe ici pe colo prin punctele esentiale ale "pupitrelor de comanda" iarasi erau montate camere...

Ce sa mai, foarte misto. Imaginile captate erau transpuse pe ecran dupa ce erau prelucrate in "real-time" sa arate a "vintage" - alb-negru, cu un frame-rate uneori mai mic (erau aproape sacadate in unele momente) - iar JMJ parea si mai... tanar decat este! La un moment dat, pe la inceput, nu reuseam sa-mi dau seama daca imaginile erau de acum, din concertul la care asistam sau din altul, vreun Lyon de acu' 20+ ani... :)

Laserele iarasi sunt impresionanate. Cand o pânza de lumina coboara peste tine, simti nevoia sa incerci sa o tulburi cumva. Doar sa sufli, nu este de ajuns! TREBUIE sa intinzi mana. La fel, cand un tub luminos se plimba prin sala si se indreapta spre tine... Este imposibil sa rezisti tentatiei de a-l atinge. :) M-am distrat cum spectatorii, la inceputul jocului de lumini, se ridicau de pe scaune ca sa prinda razele acelea extraordinare. Si pana la urma am facut-o si eu, e o joaca ce te face sa te simti din nou copil.

Pentru ca veni vorba despre ce-a fost si nu mai este, trebuie sa spun ca scopul concertului (al turneului, de fapt) este acela de a readuce in atentie vechile aparate cu care JMJ si-a cladit renumele. Omul a adus cu el cateva dulapuri ințesate cu tranzistoare, pupitrul cu bucla inductiva, "harpa" cu laser... Chiar si cei trei asistenti (ca doua maini nu au cum sa-ti ajunga daca vrei sa produci live muzica aceea) erau trecuti de 50 de ani...

Lucrurile acestea, imaginile alb-negru de pe ecran, detaliile pupitrelor cu potentiometre old-style, muzica transcedentala, toate mi-au indus o senzatie de bine, de caldura, de...

Bunicul meu era radioamator si am copilarit intr-o camera plina cu aparate, beculete, indicatoare, sarme, piese, lampi (nu a vrut niciodata sa lucreze cu tranzistoare), bobine, transformatoare, antene si impamantari. Scule de tot felul, aparate de masura care mai de care mai ciudate, multe confectionate de mana lui si Dumnezeu stie cum etalonate (probabil pe la Radio Club exista posibiltatea de a-ti regla cumva aparatele de masura), "masa de lucru" cu un blat gros de lemn brut, ciuruit de bormasina cu care gaurea tablele de 2-3mm care incet-incet deveneau fie suportul interior, fie "fetele" aparatelor de emisie/receptie... Schemele facute cu sablonul pe hartie milimetrica, dulapul respectabil cu piese, montajele "paianjen", cataloagele cu lampi si "biblioteca tehnica", toate acestea imi sunt acum "amintiri din copilarie" pe care muzica lui JMJ mi le readuce in fata ochilor...

Dar nu vreau sa devin melancolic, doar povesteam despre concert!

Ce m-a frapat, a fost publicul. Fara cocalari, fara "baietasi", fara bisnitari sau manelisti. Oameni normali, familii cu copii, pusti de liceu si grupuri de studenti. Ba chiar si cateva babute cu mosuletii lor, cine stie cate economii vor fi facut ca sa dea cate un bulion de caciula pe bilet... M-am bucurat mult sa vad asta, pentru ca altminteri, iesitul pe strada a inceput sa-mi dea fiori. Nu se poate sa nu aud ori de cate ori ies pe afara pe cate unul care daca nu-si baga pula, sigur o fute pe ma-sa nu-stiu-cui... E, aici, la concertul acesta, fauna disparuse. Sa fie oare un fel de examen pe care stiu ca nu-l pot trece si prin urmare nu se prezinta? Nice!!! Poate n-ar fi rau sa difuzam in autobuze, la metrou, in statii si parcuri muzica lui JMJ... Poate asa vor sta in casa.

La un moment dat, pana sa inceapa concertul am vazut navigand prin sala o "dama bine". Da' bine rau. Din toate punctele de vedere. Bruneta bine de tot, daca ma intelegeti, rochie de seara neagra cu ape verzi care ar fi putut acoperi cu succes un Smart (tanti avea bratul cat piciorul meu de gros), pantofi aurii cu un pic de toc (Domane, ce materiale au ajuns sa faca astia, cum dracu' rezistau pantofii aia?!) si... galbeni la gat. O insotea un pispirica - palarie alba, pantofi albi. S-au asezat in zona VIP, a biletelor de bogatani, si la sfarsit, cand s-au aprins luminile, nu mai erau acolo... Probabil pe un alt Jean venisera sa-l vada... :D

Si tot din locul in care ne aflam, am mai vazut iesind in timpul concertului o gagica de hi5. Pitipoanca era alba toata: Cizme pana la genunchi (Heloo, era 3 iunie!), blugi stansi pe trupusorul tras ca prin inel, adanc intrati in cur, desigur, top decoltat adanc si el, asa incat tatele atarnau pe afara, blonda platinata. S-a carat impreuna cu sponsorul pe la jumatatea concertului...

Deh... Cei care au incercat sa-si depaseasca limitele au esuat deci lamentabil si asta m-a bucurat. Nu ca sunt eu mai destept, dar parca uneori este nevoie sa se intample si asemenea lucruri, ca sa se mai aseze temerarii inapoi in banca lor. Sau sa plece acasa.

Despre muzica... JMJ n-a inclus nimic de pe albumele mai noi, s-a tinut de cuvant, de sintetizatoarele vechi si deci de Oxigene, Equinoxe, Rendez-Vous, Magnetic Fields, En Attendant Cousteau. Extraordinare!

La final, am ramas cu gura cascata. Acu' multi ani, cand eram prin facultate si puneam muzica pe la chefurile pornite din nimic, spre dimineata, daca nu incheiam cu Friends of Mr. Cairo a lui Vangelis, bagam un Calypso 3. Era ultimul dans si lumea stia ca gata, s-a facut mâine si s-a apropiat momentul sa o ia spre casa... Asa facu' si JMJ acum, si dupa ce mi-a trecut valul de amintiri care ma napadise, m-am umflat in pene de era sa plesnesc. Bai, cat de JMJ eram pe vremea aceea!!! :))

Enjoy!